Nu ai văzut așa tupeu! Consilierii PNL de la Borlești, în conflict de interese în plină ședință de Consiliu Local

0

De când au câștigat alegerile prezidențiale, consilierii locali PNL din multe comune din Neamț parcă au prins nălucă. Azi i-am văzut pe cei de la Borlești care solicitau în gura mare în consiliul local că banii pe care îi aprobă pentru cadourile copiilor din această iarnă să fie cheltuiți de ei, unde și cum știu ei. Adică să cumpere ei personal produsele și să aducă apoi factura la primărie. ”Noi aprobăm banii, nu? Mergem noi căutăm, cu factură, aducem.”, a zis unul care părea șef de trib liberal la Borlești.

Desigur că primarul Vali Puică nu a putut să fie de acord cu așa ceva pentru că ar fi o faptă penală să faci achiziții încălcând toate legile. Inutil a explicat consilierilor liberali că achizițiile se fac pe SEAP și că nu se poate așa cum vor ei. Consilierii liberali nu și nu. În consecință nu au votat alocarea de bani pentru dulciuri pentru câteva sute de copii din Borlești. S-au abținut. Proiectul a trecut cu ajutorul consilierilor PSD.

Cam cât de lipsit de inteligență să fii ca ales local încât să propui să faci tu achizițiile pe care le aprobi și apoi să mai și participi la vot și să îți arăți indignarea pentru că nu s-a aprobat ilegalitatea pe care o solicitai tu.

Deci, un consilier local PNL a propus în ședința publică de consiliu local să ia el banii pe care-i aprobă ca să facă el direct achizițiile, ceea ce miroase de la o poștă a conflict de interese penal.

Dacă făcea un PSD-ist așa ceva toată lumea era în capul lui, era reclamat la ANI, Prefectură și DNA și târât ani de zile prin tribunale. Ia să vedem ce se întâmplă cu consilierii PNL când fac așa ceva.

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate