200 de locuri pentru programul “WEB-ONG”
Programul “WEB-ONG”, inițiat de Asociația Europa Digitală și dedicat organizațiilor non-profit, are ca scop ajutarea ONG-urilor din România să-și dezvolte capacitățile de promovare, prin construirea gratuită a paginilor web și de aplicare la diverse granturi internaționale, printre care și Google Ad Grants for nonprofits, care oferă acestora un buget lunar de 10.000 de dolari, pe care îl pot folosi pentru publicitatea online în motorul de căutare Google.
Pentru anul 2016 au fost alocate 200 de locuri pentru acest program, care cumulează un fond de 9 milioane de dolari în Granturi Google, pentru promovarea organizațiilor în mediul online
Asociația “Europa Digitală” este partener certificat Google în România, are 7 specialiști certificați de Google pentru a implementa proiectul internațional Google AdGrants for nonprofit. Prin acest program asociația a reușit să crească gradul de încredere a românilor în ONG-uri, oferindu-le acestora uneltele necesare pentru a comunica mai eficient și transparent cu beneficiarii sau grupurile-țintă ale proiectelor sociale, iar mediul online s-a dovedit a fi cel mai eficient mod de a promova comunitatea civilă.
Mai multe detalii despre acest program găsiți aici: web-ong.