1525 de oameni din Borlești – Neamț vor candida la funcția de primar la alegerile din acest an

0

Actualul primar al comunei Borlești își anunță într-un mod cel puțin inedit candidatura pentru un nou mandat.

Noutatea anunțului constă în faptul că omul Vali Puică nu a uitat câte persoane l-au ales, nu a uitat cum a ajuns să ocupe funcția de primar și își asumă cu modestie rolul de „angajat al cetățeanului”, într-un context în care majoritatea celor care aspiră la anumite poziții se consideră „deasupra tuturor” și emană aroganță la fiecare respirație și cuvânt scos pe gură.

Iată cum își anunță Vali Puică, primarul comunei Borlești, candidatura pentru un nou mandat:

„În urmă cu câteva zile, PSD Borlești a organizat alegerile locale pentru stabilirea conducerii filialei Borlești a partidului. Cu această ocazie, am anunțat oficial și acum anunț și public intenția de a candida, din nou, pentru funcția de primar al comunei Borlești. Campania va fi una foarte grea, deoarece mulți își doresc ca la Borlești să nu se mai facă atâtea lucruri. Pentru unii, Borlești trebuie să redevină o comună săracă în care să nu se facă nimic și unde alegătorii să poată fi cumpărați cu promisiuni, 10 metri de asfalt sau cu o sticlă de vin, dar am să fac tot posibilul să nu fie cum vor ei și comuna Borlești să evolueze în continuare. Am încredere în cetățenii comunei Borlesti pentru că și ei au avut încredere în mine. Comuna Borlești a avut în realitate, în ultimii 4 ani, 1525 primari. Eu, Vasile Puică, am fost doar reprezentantul și angajatul lor. Ei, cei 1525 oameni care m-au ales, mi-au spus ce să fac și eu am făcut, ei au condus de fapt comuna prin mine. Am convingerea că în mandatul viitor primarii comunei Borlești vor fi mai mulți decât cei 1525 care au fost până acum. Eu îmi doresc doar să fiu reprezentantul lor în continuare și să fac și până acum tot ce zic ei că trebuie făcut.”, a precizat Vali Puică.

O fi sau nu pe placul unora ce spune primarul comunei Borlești, rămâne cu siguranță de văzut la alegeri. Dar înainte de toate, importante sunt faptele și din acest punct de vedere ceea ce a reușit să facă Vali Puică împreună cu cei 1525 de primari în acești 4 ani este evident, palpabil, concret și în folosul comunității.

O asemenea abordare ar trebui să existe la toți aspiranții la anumite funcții bazate pe vot, deoarece respectă principiile democrației: puterea poporului. Oamenii își aleg reprezentantul și prin el vocea lor este auzită, problemele lor sunt ascultate și rezolvate. Fără alegători, nimeni dintre cei care ocupă funcții în zona de administrație publică nu ar fi acolo unde sunt acum. Iar încrederea acordată de alegători trebuie respectată cu sfințenie, pentru că știm cu toții că „încrederea se câștigă greu și se pierde ușor”.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate