„Pas cu Pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”

0
Foto: Ministerul Educației și Cercetării

O nouă moţiune simplă a fost înregistrată miercurea trecută, de această dată, la adresa ministrului Educației și Cercetării, Monica-Cristina Anisie.

Moțiunea intitulată Pas cu Pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată a fost inițiată de grupurile parlamentare PRO Europa şi PSD, și semnată de 93 de deputați, printre care se află și un PNL-ist.

Liderul PRO România, Victor Ponta, cel care a inițiat moțiunea simplă, îi transmite ministrului Educației că această moțiune este o mică parte a răspunsului la nepăsarea și incompetența dovedite pas cu pas de la preluarea mandatului care a culminat cu perioada ”coronacrizei”. Ponta subliniază că nici măcar o dată, în ultimii 30 de ani, românii nu au trăit asemenea momente de haos în Educație. Acesta mai afirmă că lipsa de viziune și de strategie a făcut ca toți cei din sistem – preșcolari, elevi, studenți, părinți, bunici și personal din învățământ – să trăiască luni de zile în panică și nesiguranță.

Textul integral al moțiunii poate fi citit AICI.

Deputatul Pro România Mircea-Titus Dobre, a declarat de la tribună, în ședința Camerei Deputaților din 20 mai că prin moțiunea simplă Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată, semnatarii – printre care și deputatul de Neamț Şerban Ciprian-Constantin – cer constatarea şi confirmarea eşecului ministrului Monica Anisie, respectiv demiterea imediată a acesteia.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate