Nu avem voie să circulăm, nu plătim rovigneta – Noua propunere de modificare a legii, depusă de Răzvan Cuc la Parlamentul României

0
Foto – Răzvan Cuc

Cu toții ne-am exprimat nemulțumirea cu privire la plata rovignetei ținând cont de calitatea drumurilor din țară, iar faptul că plătim această taxă și pe perioada în care nu putem circula, este hoție la drumul mare.

 Vicepreședintele Comisiei de transporturi din Senat, Răzvan Cuc, care a fost în guvernarea PSD și ministru al Transporturilor, a anunțat că s-a depus la Parlamentul României un proiect de modificare a OUG nr. 15/2002, care să suspende plata acestei taxe pe timpul stării de urgență, iar pe timpul stării de alertă, aceasta să se înjumătățească.

E DREPTUL ROMÂNILOR SĂ PLĂTEASCĂ TAXA DE DRUM DOAR PENTRU PERIOADA ÎN CARE AU DREPTUL SĂ CIRCULE! Am depus în Parlament propunerea de modificare a OUG nr. 15/2002, legea care reglementează tariful de utilizare a drumurilor naționale. Adoptarea acesteia este o reparație obligatorie. În condiții de stare de asediu sau de urgență, plata rovignetei se va suspenda. Iar în condițiile stării de alertă, se va înjumătăți.

Nu poți să le ceri oamenilor prețul întreg pentru rovignetă în condițiile în care noaptea nu au voie să circule.

Practic, de la începutul restricțiilor de circulație, guvernul-foarfecă i-a înșelat pe români: a interzis deplasările noaptea, dar a cerut ca taxa de drum să fie plătită integral. O măsură absurdă și cinică, totodată! Nu poți să ceri nimănui să plătească pentru ceva ce nu primește!

“Guvernul meu” doar atât a făcut în pandemie: a înșelat oamenii! A tăiat și înghețat venituri și a inundat instituțiile statului cu incompetenți fideli partidelor care compun coaliția. A refuzat să ajute firmele românești și a împrumutat bani cu nemiluita fără să spună ce fac cu ei. A modificat legi ca să poată vinde companiile statului. A scos ranga ca să demoleze, nu a construit nimic. A provocat o criză în sănătate în plină pandemie. Am mai spus-o: nimeni nu poate găsi ceva bun în activitatea acestei guvernări!

Sper ca această modificare să fie votată de suficienți parlamentari încât să treacă. Nu vreau să cred că toți parlamentarii acestei coaliții își urăsc poporul. Nu vreau să accept ideea că toți acești parlamentari sunt cinici așa cum este tandemul Iohannis-Cîțu și obsedați ca nu cumva vreun român să ducă mai mulți bani acasă.

Știu că nu există niciun pic de empatie din partea acestor contabili ai dezastrului de la guvern. Sper, însă, să adunăm destule voturi în Parlament ca această reparație necesară să devină realitate.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate