„În contextul ultimelor evenimente politice care au avut loc la Roznov, doresc să vin cu niște lămuriri” – Andreea Adămoae-Manole, Consilier local al orașului Roznov

0

Scandalul din Primăria Roznov pare, până în acest moment, o telenovelă fără final. Aleșii locali, în loc să lupte pentru binele cetățenilor, luptă doar pentru propriile interese, uitând că, de fapt, ar trebui să fie în slujba oamenilor. Cu privire la acest scandal vă prezentăm în cele ce urmează un punct de vedere transmis de doamna Andreea Adămoae-Manole, Consilier local al orașului Roznov:

„În contextul ultimelor evenimente politice care au avut loc la Roznov, doresc să vin cu niște lămuriri care să facă lumină în problema așa-zisului „boicot” al ședințelor de Consiliu Local.

După cum bine se știe, prin jurământul depus în calitate de consilier la începutul mandatului care spune așa: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor orașului Roznov”, am jurat să fac tot ce-mi stă în putință pentru a schimba viața celor care m-au mandatat să-i reprezint. Și nu numai…!

Credibilitatea partidelor, oricare ar fi ele, în fața populației a scăzut constant în ultimii ani, iar Roznovul nu face nici el excepție. Orgoliile, interesele personale și de grup, polițele rămase neplătite din campanie, vânarea posturilor, funcțiile bine plătite din bugetul local sunt principalele ocupații ale celor care conduc Roznovul.

Consiliul local Roznov este împărțit în acest moment în două tabere: tabăra primarului Vasile Pavăl și Opoziția „Toxică” dacă îl cităm pe edilul orașului.

Problemele au apărut în momentul în care pe ordinea de zi au apărut proiectele de la DAS, întocmite de dna. director Vieru venită de la Roman prin transfer și nu prin examen, așa cum a fost stabilit în ședința de Consiliu Local din 28.10.2021.

S-au depus amendamente de către opoziție la aceste proiecte, dar în următoarele ședințe s-a revenit cu proiecte noi care modificau amendamentele aprobate insistând pe noile angajări și transformarea posturilor în așa fel încât „anumite persoane” să se poată încadra.

De ce avem opoziție la Roznov? Pentru că abuzul de putere și abuzul în serviciu este la ordinea zilei în această primărie, pornind de la primar, la secretarul general și ajungând și la alți funcționari din primăria Roznov agreați de conducere.

Eu, în calitatea mea de consilier am depus și înregistrat la primărie proiecte care nu au ajuns niciodată pe masa consilierilor locali pentru a fi dezbătute, acestea rămânând blocate la secretarul general. Consilierii din opoziție au tras nenumărate semnale de alarmă asupra neregulilor din primăria Roznov atât în ședințele oficiale ale Consiliului Local cât și prin plângeri adresate Prefecturii Neamț care sunt în curs de soluționare. Consilierii opoziției cunosc legea, dar au ajuns în punctul în care mandatele de consilieri sau indemnizația primită nu contează.

E un semnal de alarmă la ilegalitățile comise de actuala administrație Roznov!! Câți consilieri au curajul, au tăria de caracter de a-și pune mandatele în pericol când constată ilegalități repetate? Câți dintre oameni au curajul să protesteze într-un fel sau altul când sunt nedreptățiți și abuzați?

ACESTA ESTE UN PROTEST IAR ATITUDINEA NOASTRĂ SE DOREȘTE A FI UN SEMNAL DE ALARMĂ PENTRU AUTORITĂȚI ȘI PENTRU POPULAȚIE!”, a transmis ANDREEA ADĂMOAE-MANOLE, Consilier local al orașului Roznov.

Mai multe informații despre scandalul din Primăria Roznov, click pe link-ul de mai jos:

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate