„Cu ce-a greșit țara asta a noastră ca să aibă premier un ins calificat doar să mintă?”

0

Scandalul la adresa Premierului Florin Cîțu începe să se amplifice din ce în ce mai mult. După ce zvonurile cum că acesta ar fi făcut închisoare în America au fost confirmate, ies la iveală noi informații cu privire la ilegalități grave comise de actualului Premier (detalii aici – click).

Cu ce-a greșit țara asta a noastră ca să aibă premier un ins calificat doar să mintă? Un trișor profesionist care și-a ascuns povestea cu arestarea și condamnarea pentru că a condus beat în SUA, iar de Ziua Marinei a defilat lângă președinte de parcă era curat ca lacrima.

Iată că a mai apărut un dosar! Marele specialist în bănci și-a căpătat expertiza înșelând …chiar băncile. Tot în SUA a avut loc și această aventură. Păcăliciul nostru „uitase” să plătească datoria pe care o avea pe un card de credit: 6.698,73 de dolari.

Banca americană l-a căutat, a angajat chiar un investigator privat, dar Florin Cîțu era de negăsit. Deși a fost notificat și printr-o instanță de judecată din SUA, păcăliciul nostru spune acum că nu-și amintește nimic.

Unde credeți că era acest șmecheraș când îl căutau americanii? Era director al departamentului Piețe Financiare din ING Bank România. Ce făcea acolo? Pregătea un atac speculativ împotriva monedei noastre naționale. O mojicie pentru care a fost dat afară din sistemul bancar.

Unde e onestitatea pe care o clamau cu toții – liberali, progresiști, președinte? Cât de mult să îi disprețuiască acești „oameni noi” în politică pe români încât să pună în fruntea guvernului un astfel de personaj? Barna, Cioloș, Drulă – nicio reacție? Alina Gorghiu, Dan Vâlceanu – nimic?

Dar cum poate președintele României, după toate declarațiile pe care le-a făcut, să îl gireze public pe Florin Cîțu? Întrebările sunt retorice. Unul e specialist în case, altul în alcool și bani. Și amândoi au condamnat România la faliment!”, transmite Deputatul Răzvan Cuc.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate