IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim participă la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

0
img-20151027-wa0020_0

Astăzi, 27 octombrie, la București, IPS Părinte Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului participă la Sfânta Liturghie oficiată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi români şi greci, preoţi şi diaconi, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. La sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit astăzi 27 octombrie), Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor a organizat un amplu pelerinaj care, anul acesta, se desfăşoară în perioada 23-28 octombrie.
În acest an, alături de moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, se află și cele ale Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, aduse la Bucureşti de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavlos (Pavel).
Sfintele Moaşte au fost depuse spre închinare în noul baldachin de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de către cler şi credincioşi până în ziua de miercuri, 28 octombrie 2015.

sursa: www.epr.ro

Post-ul IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim participă la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate