Zona Roznov, una dintre cele mai încercate de sărăcie din județul Neamț

La Roznov și în comunele învecinate, grija zilei de mâine apasă tot mai greu. Locurile de muncă, și așa puține, devin nesigure, pensiile trebuie împărțite între medicamente și cheltuielile casei, iar apropierea iernii aduce alte socoteli. Zona Roznovului este cea mai defavorizată din județ în privința șanselor de muncă și a posibilităților de trai. Iar expresia „ruptă în gură de foame”, cum se spune pe la noi, descrie apăsat o situație în care oamenilor le este tot mai greu să se descurce.

Diferența se simte când ne uităm la celelalte zone ale județului. La Piatra-Neamț și la Roman mai sunt angajatori, mai există locuri de muncă, se mai mișcă ceva. Oamenii mai au variante, chiar dacă nici acolo traiul nu este ușor. Romanul are și deschiderea la drumul european E85, un avantaj pentru legăturile comerciale și transport.

În zona Bicazului și a Târgu-Neamțului mai există activități legate de exploatarea și prelucrarea lemnului, care oferă o sursă de venit pentru o parte dintre familii. Cu toate greutățile acestor domenii, mai există o activitate economică în jurul căreia oamenii își pot găsi de lucru. La Roznov, lipsa unor alternative suficiente se simte puternic. Iar apropierea de Piatra-Neamț nu rezolvă automat problema: naveta costă, timpul petrecut pe drum contează, iar dintr-un salariu mic trebuie să mai rămână bani și pentru casă.

Când sunt puține locuri de muncă, pierderea unui serviciu poate da peste cap o familie întreagă. Nu găsești imediat altceva, la două străzi distanță. Începi să cauți prin alte localități, socotești transportul și vezi cu ce mai rămâi la sfârșitul lunii. Dacă ai trecut de o anumită vârstă, căutarea vine și cu teama că experiența ta nu mai interesează pe nimeni.

Pentru pensionarii cu venituri mici, fiecare lună înseamnă împărțirea acelorași bani între nevoi care nu pot aștepta. Medicamentele trebuie cumpărate, mâncarea trebuie pusă pe masă, factura are scadență. De unde să mai tai? Cât să mai reduci din consum? Când ajungi să amâni o nevoie ca să o poți plăti pe alta, orice discuție despre un trai decent sună amar.

Cei racordați la utilități simt fiecare majorare direct în bugetul casei. Pentru cei care se încălzesc cu lemne, venirea frigului înseamnă o cheltuială mare, care trebuie făcută înainte ca iarna să se instaleze. Lemnele, transportul și pregătirea lor cer bani pe care trebuie să-i aduni din timp. Căldura din casă ajunge o grijă cu luni înainte de primul ger.

Nici ajutorul celor plecați la muncă în străinătate nu poate ține la nesfârșit locul unui venit suficient aici, acasă. Și ei au chirii, facturi, copii și propriile nesiguranțe. Când banii trimiși se împuținează sau întârzie, familia rămasă în țară simte imediat lipsa lor. După atâția ani de despărțiri și muncă departe de casă, încă ne sprijinim prea mult pe sacrificiul celor plecați.

Lipsa banilor se întoarce apoi împotriva întregii comunități. Când omul cumpără mai puțin, magazinul încasează mai puțin. Când amână o reparație, meseriașul pierde o lucrare. O familie strânge cheltuielile, o mică afacere pierde clienți, iar nesiguranța se întinde de la unul la altul. Așa ajunge o zonă să trăiască de pe o lună pe alta, cu tot mai puține posibilități de a-și reveni.

Autoritățile locale încearcă să găsească soluții. Mulți primari caută finanțări, pregătesc proiecte și se străduiesc să mai facă ceva pentru comunitățile lor. Numai că e greu să duci lucrurile înainte când finanțările și deciziile de care depinzi rămân blocate sau întârzie la București. Poți avea proiectul pregătit și oamenii care așteaptă lucrarea, dar fără bani nu poți începe șantierul.

Pentru administrațiile care abia își mai acoperă cheltuielile de funcționare, problema este și mai apăsătoare. Când cu greu ții primăria și serviciile publice în funcțiune, de unde să mai găsești bani pentru investiții? Aleșii locali trebuie să răspundă în fața oamenilor, deși o parte dintre soluții depind de hotărâri luate departe de comunitatea lor. Iar o finanțare amânată înseamnă timp pierdut și lucrări pe care oamenii continuă să le aștepte.

Peste toate stă frica de ce urmează. Când abia acoperi cheltuielile de astăzi, perspectiva unei noi scumpiri te sperie înainte să se producă. Devine greu să mai faci planuri pentru casă, pentru copii sau pentru propria bătrânețe. Te gândești mai întâi cum treci luna și ce vei avea de plătit după aceea.

De aceea, Roznovul și comunele din jur au nevoie de o atenție serioasă, inclusiv de la nivel județean și de la București. Ce angajatori pot fi atrași? Ce poate fi făcut pentru firmele care încă oferă de lucru? Ce șanse are un tânăr să rămână aici și să-și întemeieze o familie? Sunt întrebări care cer răspunsuri concrete. Primăriile au nevoie de finanțări pe care să se poată baza, iar oamenii au nevoie să poată câștiga un salariu din care să trăiască.

Situația nu este roz deloc. Omul care își numără banii înainte să intre în farmacie nu mai are răbdare pentru explicații frumos ambalate. Vrea să-și poată cumpăra tratamentul și să-i rămână bani să trăiască până la următoarea pensie.

Iosub Robert