Accident rutier cu victimă, provocat de un tânăr de 19 ani

La data de 23 octombrie a.c., ora 06.16, Poliția municipiului Piatra-Neamț a fost sesizată, prin SNUAU 112, despre faptul că, pe raza localității Costișa a avut loc un accident rutier, soldat cu victimă.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr de 19 ani, din Costișa, se deplasa cu un autoturism pe DJ 159C, din direcția Cândești către Costișa, la intersecția cu străzile Bistriței Sud și Bistriței Nord ar fi surprins și acroșat o femeie de 48 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă.
Victima a fost transportată la SJU Neamț în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat pentru determinarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive și alcool, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*IPJ Neamț
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

