Jandarmii nemțeni, activitate preventiv-educativă la Liceul Tehnologic Special din comuna Ștefan cel Mare

0

Joi, 12 aprilie 2019, jandarmii din cadrul compartimentului de Prevenire şi Combatere a Faptelor Antisociale de la I.J.J. Neamț au desfășurat, în colaborare cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane de la Centrul Regional Bacău, o activitate preventiv-educativă în rândul elevilor de la Liceul Tehnologic Special din comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț.

Activitatea s-a desfășurat în scopul informării elevilor asupra prevenirii delicvenței juvenile, violenței școlare, traficului de persoane și a modurilor în care acestea pot fi evitate.

„Celor 70 de elevi și cadre didactice le-au fost prezentate materiale video educative cu informații și recomandări cu privire la implicațiile pe care le au faptele cu caracter antisocial (lovire, vătămare corporală, încăierare, furt, etc.) săvârșite asupra viitorului lor, pedepsele prevăzute de lege în cazul comiterii unor astfel de fapte, modalitățile de sesizare a unor eventuale fapte antisociale de care au luat cunoștință sau cărora le-au căzut victime .”, transmite IJJ Neamț.

La sfârșitul activității au avut loc discuții libere, elevii au adresat întrebări și au primit răspunsuri de la profesioniștii în domeniu, ocazie cu care au fost împărțite pliante informative.

„Colegii noștri i-au asigurat pe elevi de toată disponibilitatea și sprijinul lor și le-au promis ca vor reveni cu astfel de activități.”, mai precizează IJJ Neamț.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate