”Ordinul de încetare a mandatului este un abuz din partea Instituției Prefectului care a pus presiune pe secretarul orașului” a declarat Ionel Ciubotaru

0

Din capul locului mă văd obligat să menționez că acest articol poate fi tratat subiectiv deoarece eu personal, în calitate de jurnalist, am fost victima unui abuz de neimaginat din partea Prefecturii Neamț. Mai concret, un fost prefect, în calitatea de prefect mi-a făcut o plângere penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și am fost cercetat de DIICOT pentru fapte de crimă organizată și desigur, după aproximativ un an de zile, s-a constatat că tot ce reclamase prefectul în funcție erau neadevăruri, am fost declarat nevinovat pentru acuzațiile cercetate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Vă dați seama că, dacă în locul meu, victima acestui abuz era un om politic sau un funcționar public, acela ar fi fost un om terminat din punct de vedere al carierei. Degeaba ești declarat nevinovat 100%, dacă ți se pune ștampila publică de om cercetat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Cam cu astea se mai ocupă Prefectura Neamț și bănuiesc că nu sunt singurul în această situație,  iar cei care au făcut astfel de abuzuri, în calitatea lor de prefecți, au scăpat nepedepsiți. Din aceste motive am tot dreptul să pun sub semnul întrebării orice acțiune care nu este foarte clară și vine din partea Prefecturii Neamț.

Deci, prefectura a dat un ordin de încetare a mandatului primarului de Roznov:
Prefectul judeţului, Niculina Dobrilă, a semnat, astăzi 29 martie a.c., ordinul privind încetarea de drept a mandatului primarului oraşului Roznov, înainte de expirarea duratei normale de mandat.
Prin Decizia penală nr 1040/2015 primarul oraşului Roznov a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Astfel, conform Legii 393/28.09.2004 privind Statutul aleşilor locali, art.15 al.(2) lit. e) calitatea de primar încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului , în caz de condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate.
Potrivit aceleiaşi Legi, art. 16 al.(1) şi (2) prevede că emiterea ordinului prefectului de încetare înainte de termen a mandatului de primar are la bază un referat semnat de secretarul oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.
În urma analizării tuturor reglementărilor legale în vigoare şi a demersurilor iniţiate de Instituţia prefectului, au fost comunicate toate documentele necesare emiterii ordinului, în condiţii de legalitate.
„Până ieri, dintre actele care stau la baza emiterii ordinului de încetare a mandatului primarului de Roznov lipsea referatul secretarului de oraş cu propunerea de emitere a ordinului prefectului. Am revenit cu o solicitare în acest sens şi, în cursul zilei de astăzi, am primit documentul necesar astfel încât am îndeplinit condiţiile de formă şi de fond prevăzute de lege pentru emiterea acestui ordin” a declarat prefectul Niculina Dobrilă

Pe cealaltă parte, primarul Ionel Ciubotaru declară: Până la această oră nu mi s-a adus ordinul la cunoștință, am aflat doar din presă, dar consider că este un abuz din partea Instituției Prefectului care a pus presiune pe secretarul orașului, verbal și prin adrese, fiind amenințat cu băgarea în comisia de disciplină și pierderea dreptului de a profesa, în cazul în care nu trimite referatul. Secretarul a luat act de adresa, trimițând răspuns și nicidecum referat deoarece nu are nici un document oficial sosit de la instanță! Când voi primi ordinul, voi contesta în contencios admin în termenul legal!

Ce nu înțelegem noi este de ce Prefectura Neamț poate sa zboare din funcție un primar în timp ce acesta se află în concediu medical internat într-ul spital de la Târgu Mureș, dar nu a zburat din funcții pe unii șefi de deconcentrate care au stat în concedii medicale și câte un an de zile, numai ca să nu își piardă funcțiile. Înțelegem că primarul de la Roznov a fost condamnat cu suspendare și că trebuie să se aplice legea, dar nu vom putea înțelege niciodată de ce la Prefectura Neamț legea nu se aplică la fel pentru toată lumea. Îmi amintesc de exemplu cum s-a lungit cu demiterea primarului de la Girov, de ziceam ca are pile direct la Doamne Doamne, sau cum s-a lungit inexplicabil cu excluderea unor consilieri județeni și în subiectivismul meu stau și mă întreb de ce la politicienii de stânga totul merge ca uns, dar la cei de dreapta se tărăgănează dintotdeauna lucrurile.

iesire-spital

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate