Performanță pentru elevele prof. Cristina Simionică – Școala Gimnazială Borlești la Olimpiada Națională de Limba Italiană

0

La Școala Gimnazială nr. 1 din Borlești performanța e la ordinea zilei. Deși sunt mai rare cazurile de elevi olimpici din zonele rurale calificați la fazele naționale ale concursurilor, iată că la Borlești excepția întărește regula.

Bursuc Vasilica, clasa a VIII-a, și Dănilă Sonia, clasa a VII-a, coordonate de doamna profesor Simionică Cristina de la Școala Gimnazială Borlești s-au întors de la Botoșani unde a avut loc în perioada 24-28 aprilie faza națională a Olimpiadei de Limbi Romanice – Italiană cu premiul I, respectiv premiul special al ISJ Botoșani la disciplina Italiană.

„La Școala Gimnazială Borlești este o tradiția de a participa cu elevi la fazele naționale ale olimpiadelor școlare. În anii trecuți am avut elevi calificați la etapele naționale ale Olimpiadelor de Franceză și Istorie.”, a declarat domnul director Pătrunjel Ionel.

Vă reamintim că pentru performanțele lor deosebite, cele două eleve vor fi premiate de Primăria Borlești cu 3000 de lei fiecare, iar doamna profesor coordonator va primi un premiu de 1500 lei. Detalii aici.

Felicitări celor două eleve și doamnei profesor coordonator pentru performanțele deosebite!

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate