Magistrala de gaz ce deservește comuna Săvinești poate fi oricând afectată de Cracău. Ministerul Apelor și Pădurilor promite reluarea lucrărilor

0
Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, alături de Ioan Deneș, Ministrul Apelor și Pădurilor și o echipă formată din șefi ai instituțiilor deconcentrate din Neamț și regiune a inventariat în luna iulie a acestui an investițiile în derulare și stadiul lor de realizare în domeniul amenajărilor hidrotehnice pe cursurile râurilor din județ, cât și nevoia de noi investiții.

„Am făcut vizite de lucru în toate regiunile județului pentru a prioritiza zonele critice vechi și a le identifica pe cele noi apărute, pentru a interveni urgent și a preveni pe cât posibil în viitor pagubele produse de căderile abundente de precipitații care aproape anual produc dezastre în Neamț.

Ne-am început deplasare în orașul Roznov acolo unde Apele Române derulează o lucrare de amenajare Hidrotehnica a canalului de dirijare a Cracăului pentru protejarea satului Slobozia. Lucrarea a fost realizată în proporție de 70% însă nefinalizarea ei crează de fiecare dată amenințarea ca magistrala de gaz ce deservește întreg municipiul Piatra-Neamț și comuna Săvinești să fie afectată. Am obținut promisiunea ministrului Deneș că lucrarea va fi reluată și finalizată cât de repede posibil astfel încât să eliminam în totalitate acest risc.”, a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

 

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate