Jandarmeria Română s-a făcut de toată rușinea la Neamț

0

Gafă istorică a jandarmeriei Române la Neamț.

Echipa Naţională Montană a Jandarmeriei Române a dus teoretic, tricolorul pe Muntele Ceahlău. Proiectul lor s-a chemat “O echipă. Un steag. Un ideal” și a avut loc, în perioada 25-27 martie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Presă a fost total dezamăgită deoarece nu a primit poze cu momentul arborării tricolorului României în vârful muntelui Ceahlău, ci doar poze de pe lângă.

Deoarece de fiecare dată când publicăm astfel de subiecte la câteva minute brusc se ”autosesizează” și alți colegi din presă fără să menționeze sursa ”autosesizării”, am lăsat să treacă ceva timp de la moment deoarece a fost și Ziua Jandarmeriei Române și nu am vrut să stricăm această sărbătoare. Acum putem reveni la subiect și să vă spunem ce mare rușine s-a întâmplat.

Băieții de la Jandarmerie, au cărat în vârful muntelui un drapel neoficial al României, adică cel care se găsește prin bazare și are o stemă pe el, că așa e la români. Ce contează că în Constituția României (art. 12) și în lege scrie că drapelul României e tricolor și nu are nici o stemă, dacă ăla cu stemă arată mai plin, așa, ca pomul de crăciun și mai colorat, ăla să fie.

Probabil cineva din interiorul instituției, cu mintea la el, a sesizat gafa nepermisă făcuta de Jandarmeria Româna și a trimis la presă poze în care nu se vede ce prostie au arborat băieții în vârful Ceahlăului.

Respectăm Jandarmeria Română, dar mai mult respectăm Drapelul României și considerăm că este de netrecut cu vederea ca cei aleși de Jandarmeria Română ca să urce munții cu “O echipă. Un steag. Un ideal” să nu știe care e diferența între Drapelul oficial al României și steagurile din bazar, drept pentru care vă arătam imaginile care nu ar fi trebuit să ajungă în presă.


Iosub Robert

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate