Instituția Prefectului: Județul Neamț, în continuare sub Cod Galben de Ger

0
iarna-la-neamt

Județul Neamț, în intervalul 10.01.2017, ora 21:00 – 12.01.2017, ora 10:00 – se află sub avertizare meteorologică COD GALBEN, în care se prognozează temperaturi cuprinse în general, între -17 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative.

Având în vedere prognoza de vreme deosebit de rece si ger, Prefectul judetului a dispus Secretariatului tehnic al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta să transmită către toate consiliile locale pentru situatii de urgență din judet măsurile care trebuie luate în asemenea situații:

a) aplicarea Procedurii pentru prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost şi a celor din spaţii neîncălzit.

b) acordarea unei atenţii deosebite persoanelor cu risc crescut în astfel de situaţii (bătrâni, persoane cu dizabilităţi, cazuri sociale) care locuiesc în spaţii neîncălzite prin:

– monitorizarea permanentă a acestora prin intermediul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă;

– preluarea, la nevoie, a acestora în vederea adăpostirii în spaţii special amenajate;

– asigurarea accesului către locuinţe şi în interiorul gospodăriilor;

– asigurarea permanentă a menţinerii în stare de funcţionare a utilităţilor (agent termic, combustibili fosili, energie electrică, gaze, apă);

c) menţinerea în stare operativă a spaţiilor de cazare pentru persoanele fără adăpost;

d) punerea în siguranţă a sistemelor de încălzire din şcoli, spitale, cămine de bătrâni;

e) prevenirea eşecului utilităţilor publice; monitorizarea reţelelor de apă, energie electrică, gaz, agent termic etc. şi informarea operativă a problemelor apărute pentru dirijarea forţelor de intervenţie ale furnizorilor de utilităţi;

f) atenţionarea operatorilor economici sursă de risc privind obligativitatea asigurării securităţii în funcţionarea instalaţiilor, pentru evitarea producerii accidentelor tehnologice;

g) sprijinirea, în ceea ce priveşte asigurarea accesului, a echipelor de intervenţie ale furnizorilor de utilităţi pentru remedierea deranjamentelor apărute;

h) informarea operativă a ISU Neamţ cu privire la efectele fenomenelor meteorologice periculoase.

„Monitorizăm in continuare evoluția vremii. Aș vrea sa atrag atenția tuturor factorilor responsabili ca, la aparitia oricărei situatii de urgenta, sa respecte procedurile in vigoare, pentru că numai astfel se poate interveni in timp util acolo unde este nevoie. Fără colaborarea tuturor forțetelor implicate, fără o comunicare eficientă, lucrurile se complică si în final au de suferit cetatenii. Deci, repet, orice situatie aparută trebuie raportată folosind orice canal de comunicare : la Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgența, semnalata la 112 sau anunțată la Prefectură unde, pe perioada avertizarilor, este instituit serviciul de permanență.”, a declarat prefectul Niculina Dobrilă.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate