Familii rămase în beznă de mai bine de două zile

0

Joi dimineața,la orele 8.00, ISU Neamț emitea un comunicat de presă, prin care anunța faptul că 19 localități nemțene nu sunt conectate la rețeaua de distribuție a curentului electric, din cauza ninsorilor abundente, dar și a copacilor care au cedat sub greutatea stratului de omăt. 306 puncte de transformare erau afectate, iar 33.252 de consumatori erau nealimentați și de asemenea anunțau faptul că, echipele de la Delgaz Grid (E-ON Moldova) acționează cu mai multe echipe pentru remedierea defecțiunilor.

Iată că la mai bine de 48 de ore, primim pe adresa redacției, un mesaj pe care vi-l prezentăm integral. „Bună seara. De joi, circa 40 de familii din sat Luminiș, comuna Piatra Șoimului, stau fără energie electrică. Au fost făcute sesizări dar te duc cu „zăhărelul”, am mers împreună cu alți consăteni la Prefectură și E-on, dar nimeni nu era pe „baricade”. Ce mai contează, ei stau bine, dar oamenii stau în beznă deși plătim. Ce se întâmplă dacă nu dăm bănuții ? Te deconectează și tot tu dai bani pentru reconectare. Bravo conducătorilor care au exploatat și vândut țara.”

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate