Cardul de sănătate, blocat

0
cadr-sanatate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că sunt anumite „probleme tehnice de comunicație între unele componente ale sistemului” și reasigură atât pacienții, cât și medicii, că până la remedierea problemelor se pot face intrări în sistem offline.
Sistemul s-a blocat luni, 10 octombrie 2016, dar până la această oră această problemă nu s-a putut rezolva.
„Până la anunțul remedierii problemelor apărute, confirmarea semnării prin cardul de sănătate a serviciilor medicale/prescrierii rețetelor/eliberării medicamentelor va putea fi efectuata în modul offline”, mai anunta Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
Instituția mai anunță că serviciile operate în acest interval vor trebui încărcate în PIAS în maxim 3 zile lucrătoare calculate de la ora zero a zilei următoare datei prestării serviciului, conform prevederilor legale în vigoare.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu mai dispune de mentenanță și suport pentru sistemul IT al cardului național de sănătate de la sfârșitul lui 2015, acesta fiind principalul motiv al deselor căderi ale acestui sistem care afectează atât doctorii cât și pacienții care sunt nevoiți să aștepte cu orele pentru primirea unei rețete.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate