Biblioteca Tazlău la raport

0


Biblioteca Comunală din Tazlău, funcționează la etajul Căminului Cultural ”I.I. Mironescu” din localitate și deține în acest moment, un număr de aproximativ 7000 de volume. Conform raportului de activitate pe anul 2016, biblioteca a achiziționat un număr de 126 documente, au fost primite cu titlul de donație 378 documente și au fost date spre împrumut la domiciliu și în bibliotecă, un număr de 1002 documente.

În ceea ce privește donațiile este de menționat contribuția doamnei Rodica Blaga, care a îmbogățit zestrea bibliotecii, cu un număr de 300 de publicații, precum și scriitorul Constantin Ardeleanu, care a donat toate volumele domniei sale, publicate în activitatea dintre anii 1997-2013.
La loc de cinste sunt așezate lucrările autorilor tazlăuani, Cezar Țucu, Radu Dănăilă, Constantin Ardeleanu, precum și Viorica Găinariu. În cadrul Școlii de vară, au participat un număr de 230 copii, la diverse activități, pictură, muzică folk, karate, dans modern, ansamblu cor.

Pentru anul acesta, Biblioteca și Căminul Cultural Tazlău, au pe agendă activități diverse și interesante, nelipsind cele două evenimente anuale, Ziua Comunei și Festivalul de Datini și Obiceiuri. Pentru cei interesați, în perioada imediat următoare, se fac înscrieri pentru cursuri de dans pentru copii și adulți, zumba dance și zumba kids, detalii pe pagina de facebook Biblioteca Comunala ”I.I. Mironescu Tazlau

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate